1992. Ceauşu

,,Asociaţia chinologică Moscova. Pedigri nr. 004-139-91. Rasa: Riesen Schnauzer. Sexul: mascul. Culoarea: neagră. Născut: 30.11.1991. Părinţii: Zeron şi Chasey. Bunicii... Străbunicii...'' Copiii şedeau cuminţi pe canapea, unul lângă altul, şi silabiseau, încântaţi, termenii bizari care, de acum încolo, aveau să însemne câte ceva în viaţa lor. ,,Oare chiar va creşte atât de mare cum ai zis?'' Mama îşi desfăcea bagajele, cu gândul la un duş cald şi un ceai fierbinte. ,,Da, ca un câine lup. Însă mai puternic. Dacă vrea, îl sfâşie pe un câine lup.'' Fetiţa scoase un strigăt de bucurie. Băiatul fosăi şi el, satisfăcut.

Tata consulta dicţionarele. ,,Riese - uriaş, Schnauze - bot. Măi, botosule!..'' Creatura plăpândă se plimba prin sufragerie, deloc jenată de cele patru perechi de ochi care o priveau cu duioşie. Tata luă alt dicţionar. ,,Să-i dăm un nume. Ce ziceţi de Rex?'' ,,Cauta la litera C,'' spuse mama, cu cârpa de şters podeaua în mâini. Căţelul făcuse prima băltoacă. ,,De ce neapărat C, şi nu A sau B?'' ,,N-o fă pe deşteptul. E o regulă, înţelegi? Doar n-oi vrea să-i strici pedigriul? M-a costat 500 de ruble.'' Tata oftă şi luă un al treilea dicţionar. În mai puţin de zece minute, căţelul fu botezat.

Copiii trebuie deprinşi de mici să muncească. La fel şi câinele. Aşa zicea tata. Copiii învăţau să cânte la vioară şi luau ore de dans. Câinele alerga după tata prin pădure.

Tata avea un avantaj: era pe bicicletă. Uneori îl însoţea băiatul sau fata, cocoţaţi pe cadru. De la ei, de acolo, de sus, se auzeau râsete şi glume. Uneori, cântau. Câinele înghiţea în sec. Îl chinuia setea. Labele îl dureau şi ochii înroşiţi desluşeau cu greu cărarea.

Popasurile erau rare şi atât de scurte! Totul trebuia făcut iute. Întâi, marcat teritoriul cu puţina vlagă ce-i mai rămânea după atâta alergat. Apoi, scăldatul în apa tulbure şi răcoroasă. N-apuca să se depărteze bine de mal, că tata, teribilistul, ridica bicicleta de coarne şi îşi instala odrasla pe cadru. Câinele, abia dacă mai reuşea să ia câteva guri de apă şi haida, la galop!

Astăzi tata e singur. A uitat de instrucţie. Şi-a cuprins genunchii cu mâinile şi se uită dincolo de râu. Aici e pădure. Dincolo, cât vezi cu ochii, câmpie.^† Acolo e casa. Tata oftează şi rumegă un fir de iarbă. Să zici că nu mai vrea acasă. ,,Hai, tată, acasă''! Câinele miroase bicicleta. Pute nemaipomenit, mai ales cauciucul. Ce-ar fi să-mi înfig bine colţii în el? îşi zice câinele. Să nu mai alerge atât de repede.

Lângă pod, se strică bicicleta. Tata scoate sculele. Aici e staţie de autobus şi e multă lume. Lumea mănâncă seminţe şi se holbează la tata. Mr-r-r... ,,Ceauşu, fui!'' Ce fetiţă drăgălaşă, cu fundiţă şi şosete albe. Ham! ,,Ceauşu, aici!'' Lumea se agită şi se uită urât la noi. Tata e în pericol şi are nevoie de ajutor. Fug la el. ,,Ceauşu, şezi!'' Fetiţa se apropie, ţeapănă. Nu cumva se teme de mine?

- Nu vă supăraţi, câinele dumneavoastră ştie moldoveneşte???

Glăsciorul îi tremură, nu de spaimă, de mirare. Tata înjură şi nu-i dă nici un răspuns. Bicicleta e gata. Mi-e milă de fetiţă...

Pe acest domn îl cunosc. Îl ia pe tata de mână şi îl priveşte în ochi, de jos în sus. Pare preocupat: are noutăţi. Na-ţi-o bună! A uitat să-şi facă ghetele. Nici pantalonii nu miros a fier de călcat, ca de obicei. Îl trage pe tata spre o bancă lăturalnică şi îşi varsă noutăţile. Astăzi vorbeşte încet şi nu gesticulează. Mă plictisesc. Tata a uitat de mine. Mă duc la ăia de acolo. Băieţi tineri, în uniforme noi. Un pic afumaţi. Armele şi le-au pus deoparte, gramadă. Vorbesc toţi odată şi râd în hohote. Oare, despre ce e vorba? Unul mă cheamă la el şi mă mângâie. Nu înţeleg ce spune. Are o voce blândă şi cântă cuvintele. Tată, eu rămân aici, să păzesc armele.

,,Au venit seara târziu, pe la 11.30. Au fost lăsaţi să intre: se pare că baba de la poartă îi aştepta. Erau mulţi, vreo douăzeci, toţi înarmaţi cu pistoale-automate. Au declarat că reprezintă Garda^† şi deţin un mandat de percheziţie a căminului Universităţii.^† Pe acolo unde stau studenţi ruşi, n-au intrat deloc.

,,Băieţii n-au opus rezistenţă. Li s-a ordonat să stea, pe durata percheziţiei, cu feţele la perete. Într-o cameră au găsit o cutiuţă cu gloanţe pentru armă sportivă de calibru mic. Pe băieţii ăia i-au luat şi i-au dus la cazarmă. Au smuls de pe perete un afiş pe care era desenat tricolorul şi l-au lipit pe spatele unui băiat. Pe acesta l-au purtat, înjurându-l şi îmboldindu-l cu ţevile armelor, pe holuri, în văzul fetelor care au avut curajul să se iţească de după uşi. Unele au obiectat. Au fost înjurate şi s-a făcut percheziţie şi la ele.''

,,Au intrat şi la tine?''

,,Nu, dar am ieşit pe hol şi am văzut totul cu ochii mei. Afară, au făcut ţăndări firma pe care scria româneşte: Căminul nr. 7. Apoi au tras câteva focuri în aer şi au plecat. Ba, unul a rămas cu nişte studenţi ruşi, de la anul terminal. Au băut ceva pe banca din curte şi au tot spus bancuri până mai spre dimineaţă. Dacă nu mă înşel, e chiar ăla de acolo. Ăla, care îţi mângâie câinele.''

Tata mână bicicleta spre casă. Câinele aleargă alături, pe trotuar. La intersecţii, tata face viraje fără a se uita la semafoare. Maşinile claxonează.

Acasă e numai mama. Tata îi povesteşte întâmplarea. De mâine, copiii nu vor mai merge la şcoală. Mai bine să stea acasă. Mama şi tata stau nemişcaţi, unul lângă altul, şi tac.

,,Va fi război, Ceauşu...''