Trupul meu re-găsit


Târziu am descoperit
că am un corp
un corp subţiat ca o plantă.
Târziu am descoperit
că am un corp
desfrunzit, rămuriş,
popas pentru păsări
toamna cântecul pribegind.
Târziu am descoperit
că am un corp
uşor ca o pană în vânt
plutitor în a lumii leagăn
de seară ameţitor
trupul meu re-găsit
în lumina zorilor,
obosit călător...