1993. Manifestul partidului optimist

,,Stimate domnule Dumitraşcu, Vă aducem la cunoştinţă că, din anumite motive, pe care nu dorim să le precizăm aici, dar care ţin de bunele noastre relaţii cu forurile europene, nu putem publica articolul pe care ni l-aţi trimis. Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă întoarcem materialul, în speranţa că veţi găsi o altă publicaţie care, eventual, îl va accepta.''

,,Dacă tot mă întrebaţi, nu văd de ce nu se pot declara ca limbi oficiale în Republica Moldova două, trei, patru limbi, sau câte o fi necesare pentru a se instaura, în sfârşit, pacea.''

După ultima conferinţă de presă a mesagerului democraţiei europene, Timothy Williams, aflat de câteva zile la Chişinău cu o misiune de pacificare, m-a cuprins furia şi disperarea. Mă vedeam căţărat pe masă într-o crâşmă din Vestul sălbatic, încercând să-mi menţin echilibrul în norul de vapori de alcool ce mă înconjura, trăgând aiurea din pistol şi împroşcând cu bale şi ocări... Blânzii cowboy se tupilaseră pe sub mese, făcându-şi cruce şi implorând ajutor. Speriat de focurile pe care tot eu le trăgeam, m-am prăbuşit, în sfârşit, pe podea, holbând ochii la poliţistul (preotul?) care-mi făcea din deget şi îmi citea drepturile (decalogul?) înconjurat de cowboy. Aceştea dădeau din cap şi plescăiau din limbă. Carevasăzică, iată adevărata faţă a naţionalismului: o creatură a epocilor înnegurite, abjectă, sfidătoare a bunului simţ şi periculoasă pentru noua ordine mondială, dar, în fond, ridicolă şi depăşită. Ha-ha-ha! Predaţi arma, mâinile la spate şi marş de aici, din crâşma noastră plurietnică, casa noastră comună, paştele şi dumnezeii etc!

Îmi veni să plâng, urmărind acest joc teribil al imaginaţiei, dar ceva m-a oprit. Mi-am adus aminte de inscripţia ce putea fi văzută în restaurantele autentice vest-americane: ,,Nu trageţi în pianist! Acesta cântă cum poate''... şi mă umflă râsul. Pe loc repaos! mi-am zis. Nu e de vină bietul figurant Tim, care n-a făcut altceva decât să-şi joace copios rolul. Scenariul e de vină. Un scenariu scris în pripă, poate chiar direct la bordul avioanelor care-i purtau pe domnii proaspeţi câştigători ai războiului rece, spre noi ialte şi malte. Un scenariu în care ne-a fost hărăzit rolul unei părăluţe aruncate în şapca mojicului cu balalaică şi urs, la bâlci.

Într-un articol apărut recent la Paris şi republicat în presa basarabeană, Alain Besançon avertizează: ,,Rusia joacă din nou cartea imperială.'' După ce am citit articolul, am hotărât să vin şi eu cu un apel optimist către toţi acei care, hăituiţi şi disperaţi, sunt gata să renunţe la drepturile dobândite cu atâta trudă în '89, cedând în faţa puterii brute, dar şi a sentinţelor necruţătoare ale noilor noştri ,,fraţi mai mari'' din Occident.

Până nu demult, Apusul califica invariabil Rusia sovietică ca pe un ,,imperiu al răului''. Citim în dicţionarul explicativ: Imperiu - teritoriu al unei ţări, luat împreună cu teritoriile străine pe care aceasta a pus stăpânire. Noi, băştinaşii acestor teritorii, cu sufletul la gură şi tranzistorul la ureche, ne încordam la limită auzul spre a desluşi mesajele ce ne erau transmise de la Washington, München, Köln, etc., şi care erau bruiate nemilos de Moscova: ,,În imperiul sovietic e pedepsită aspru orice manifestare naţională. Sunt persecutaţi uzbecii, care propagă islamul, ucrainenii, care vor biserică autocefală, evreii, care învaţă în taină ebraica, estonienii, care evocă la nesfârşit pactul Molotov-Ribbentrop, basarabenii, care cer grafie latină. Imperiul sovietic este ultimul imperiu rămas pe hartă, şi el va avea aceeaşi soartă ca şi toate predecesoarele lui,'' şi câte şi mai câte altele.

Au trecut acele timpuri. Acum doritorii de a se adăpa de la izvoarele democraţiei moderne ascultă, în aceleaşi benzi de unde scurte, cu totul alte mesaje: ,,Nu rupeţi legăturile economice; lăsaţi-o mai moale cu drepturile istorice, pacea e mai scumpă; încetăţeniţi-i pe toţi vagabonzii; anulaţi acele legi care contravin dreptului inalienabil al omului de a folosi engleza, în orice closet din Occident, sau rusa, în Parlamentul Republicii Moldova!''

Păcălit de aceste ,,recomandaţii'' şi ameninţat de ţevile generalului Lebed, basarabeanul începe a murmura şi el, după liderii agrarieni: ,,Toate relele se trag de la grafia latină şi tricolor. Dacă nu-i ascultam, în '89, pe cei din Frontul Popular, acum o duceam fără griji. Dacă ne facem de cap şi de acum încolo, rusul ne rupe coastele.'' Bănuiesc că acelaşi spirit capitulant i-a determinat pe azeri, georgieni şi ucraineni să îngenuncheze de curând în faţa ,,tătucului'' de la Kremlin.

Noua democraţie rusă fecundează triumfător aceste lamentaţii: ,,N-a existat nici un imperiu, l-aţi visat voi. A fost însă odiosul Goliath bolşevic, pe care micuţul şu curajosul nostru Boris l-a doborât şi, căţărându-se pe el, s-a făcut el însuşi balşoi-balşoi...Să vă fie de ruşine: v-am adus cultură, lumină, civilizaţie, v-am pompat cu nemiluita gaz şi benzină. De ce ne numiţi acum ocupanţi?''

În '89 aveam un răspuns la aceste reproşuri: nu atât aţi adus, cât aţi cărat încolo, la voi. Iată că în '93 un asemenea argument sună ridicol: pentru a achita facturile la carburanţii livraţi, Chişinăul face datorii uriaşe şi propune în schimb vin, pe care ruşii oricum nu-l cumpără, deoarece vinul italian e mai ieftin!

Prea multe motive de disperare, fraţilor! Iluziile cu care ne hrăneam în '89 ne fac acum deservicii: şi ,,prosperitatea'' economică ce avea să urmeze desprinderii de imperiu, şi gloria cu care avea să se acopere armata noastră naţională în lupta pentru integritate, şi reintegrarea în Europa, căreia zicem că-i aparţinem pe drept. Iată şi deznodământul: un domn respectabil, trimis cu misiunea de a apuca bourul heraldic de coarne şi de a-l întoarce cu 180 de grade, bătându-l prieteneşte pe grumaz: ,,Nach Osten, nach Osten!''

De altfel, să fim optimişti. Căci, cum se zice, ce avem de pierdut, decât propriile lanţuri?

Optimişti din toată ţara, uniţi-vă!