Dincolo, la capătul firului,
fără mirare în lumea academică
bărbatul-robot cu mapă,
"statul de funcţiuni" şi "plata cu ora"
striveşte telefonul portabil.
Voce tremurată, "nu-te-mai-su-port", maestro,
atentat Evei, mărul discordiei rostogolit
spre uşa cabinetelor universitare.

Când cei ce pleacă şi vin în acelaşi timp
nasc eroarea zilei, amurgul impietrit
umplând paharul mâniei de a exista ca artist
printre cei cu norma "plata cu ora".

Nordico, înfrigurato,
nu ne bloca urcuşul
pe treptele înalte ce duc la Podul spre artă
fragil înclinat, ca turnul din Pisa.
Suntem tari, în cuie bătuţi pe veci
in "state de funcţiuni" post-revoluţionare
mustind a viaţă tihnită, dormind.

Orice iluzie de a fi artist
alunecă pe mormanul de cărţi întoarse de timp
pentru doctorate forţate în arte vizuale
"magna cum laude"
in corpore, toamna.

Şi totuşi magister-ul mi-a luat "licenţa"
mi-a tăiat cursul, mi-a strivit glasul,
timp preţios sufocat în mapa neagră
cu "state de funcţiuni"
şi verbe la infinitiv:
a da, a lua, a tăia
prin puterea de "a fi"
şi frica de "a nu fi".

Cei ce pleacă şi vin în acelaşi timp
nasc eroarea, funestul, viclenia
cu otrava amară, perfidă a gândirii în dublu
hidoşind adevărul, viaţa.

Măşti palide,
piele pietrificată pe os protejată
de ochelari antisociali, negri, cenuşii
veşnic robotizaţi
cu mersul sacadat
printre statuile albe imaculate
străini, reci ca sloiul de gheaţă
fragmentaţi în cioburile oglinzilor sparte,
deformaţi.