Alburie
sclipirea lunii, măreaţă,
deschide universul
mereu aceeaşi neîntreruptă cale
spre minunile artei
de a pre-simţi
orice durere-vindecare tristă,
vagă, laconică viaţă vieţuită de sine visând.

Mereu suntem aceleaşi conglomerate,
mişcãtoare
sub luna cu halou, departe
respirând viaţa vieţuită de sine
visând fără lumină.

Pictor rătăcit
în Grădina Edenului, nevăzut,
sub luna cu halou, departe
respirând viaţa vieţuită de sine