Porumbeii albi
cu piciorușele roșii
ca niște flori de câmp
sau vene de sânge
mă înconjurau, zburând
lângă banca-atelier
din Piața Traian
înaripând gândul
că aș putea trăi
fără acoperiș
fără nume
o pernă de aer,
ușoară, zburând
cu porumbeii,
o pasăre sunt.

În ochiul dilatat
cu lacrima-apă
curată lângă biserica
tăcută, iluminată
cerul îmi este
tot mai aproape
atelierul plein–air
și arta o viață.

Duminică 27 iulie, orele 14, Timișoara