Bariera de gheață
Conviețuiesc
cu artistul din tine
cu artistul din mine
Îmbrățișată cu timpul
trăiesc aici și acolo
mereu călătoare
Împart vise
albastre sau albe
câte două cuprinse:
pentru artistul din mine
pentru artistul din tine.
Fantomatic,
răvășit ca valul
artistul palid dublat
mort și viu totodată
peste limită conturat
infinitul în-frânge
nevinovat.
Timpul rănit sângerează.
Apusul oprește plângerea
roșiatică,
curgătoare și lină.
Odată cu trupul geamăn
înconvoiat,
cade din cer
bariera de gheață.
peste foc
peste flacăra albă.
7 noiembrie 2014, ora 3, Timișoara