Sângele
învolburează apusul,
prea dură fiind intru totul frumuseţea de "a fi"
povară de tine lovită
trăind rostul, frumuseţii
de a nu mai fi.

Sunt uneori ceea ce sunteţi
grăbiţi peste trupul meu păşind
"agale" spune poetul, când geamătul
închide fereastra luminii, orbind.
Sunt ceea ce sunteti voi, diafani,
tânguitori, trişti în uni-forma vieţii pictând.
săgeata otrăvită împlântată
în inima obosită de atâta fericire lumească
cu voi impreună murind.

Sunt încă dimineaţa florilor,
o clipă visând că exist
dincolo de naştere
înainte de vreme plângând
peste cuvinte
peste iubire
înnoptând frumuseţea vieţuirii
arzând.