De ce-ar fi toamna ruginie?
și nu ar fi catifelată, lucioasă
clară în nuanțele maronii ale
pământului bogat, ocru,
sienă arsă, transprentă,
învăluitoare ca o perdea
diafană și rară
galbenă-i toamna
ca o lumină–n vânt.

Rugina aspră atacă fierul
metalul dur neprețuit, rece
și nu frunza gingașă
cerată densă roșie
de iederă ca sângele
vie, încolăcită tulpina
ca șarpele lui Laocoon
clorofila țâșnind
printre crengi.

De ce-ar fi toamna ruginie?
și nu ar fi de ceară colorată
alunecoasă, plină de rod,
miresmată ca niciodată
suculentă, vinul cel bun,
toamna revărsată
în matca adâncă.

De ce-ar fi toamna ruginie?
și nu ar fi rumenită ca pâinea
în cuptor, făina măcinată
caldă pulbere, toamna
frunzele legănate în vânt
nu mor prin cădere,
găsesc contur și forme
desen pe covorul
cel moale.

Foc și fum, curățenie
toamna până la cer
flacăra pământului matern
înăuntru odihnește, mocnind
atât de adâncă-i valea
să cobor de pe munte
strigând amețitor
toamna-i de dor.

Concertez, cânt veselă-n vânt
multicolor cu perna
de frunze filigranate, în zbor
în „durata impură”
să mor.

De ce-ar fi toamna ruginie?
și nu ar fi tactilă, mângâiată
stropită de culoare-pictură de Pollock,
gomflată de roade rostogolind
bogăția suculentă de timp sănătos,
anotimp curajos
către iarnă pornind spre sfârșit
aurie , decolorată toamna
seducătoare, încoronată
regina a noua din an
tronând.

1 octombrie 2014, orele 2, Timișoara