Adapă-ţi monştrii
la oceanul ochiului tău otrăvit
stepianule.
Geme poiana de flori
sub greutatea trupului tău
plumbuit.
Măcar că eşti mic
te-a părăsit inima
într-un moment
de hidoasă uitare.
Ai rămas gol.
Inima ţi-a şoptit de la mal
necuratule
ai rămas sec.
Florile şi-au pierdut culoarea pură
s-au închis.
La urâţenia ce ţi-a rămas
nu pot să mai spun
decât
O, ce frumos mai erai...