Tânăr filigranat, pierdut
în hățișul lumii urbane
îmi datorezi un poem
despre arta teatrală,
despre pantonimă.

Făuritor de măști regale
din hârtie sau din carton,
din pulbere de aer modelate
măști surâzătoare
însoțesc plânsetul meu.

Tânăr filigranat, pierdut
în orizontul câmpiei albastre
îmi datorezi zorii niciodată iviți,
apusul de soare desenat vag
abandonat, în laviu.

Îmi datorezi un poem
despre lumina neclară,
durată impură și pură
despre culoarea exaltată,
cea care nu moare.

Aruncate nemilos
pe gratiile ușii, verde,
alb și cioburi de vreme
în-semnele de rană jelesc
la ușa unui atelier de artist

Orb, înecat în culoare
tânăr filigranat, pierdut
în a plângerii vale
îmi datorezi cheia de aur
aruncată în mare.

17 septembrie 2014, orele 3, Timișoara