Stropesc umbra arsă
cu lacrimi în timp secetoas
la marginea copilăriei cristaline
rostogolesc bulgării amintirilor
ca spargerea porţelanului
în prea multă lumină.
Tinereţe topită la ţărm pustiu
ca o plângere de izvor părăsit
unde eşti să-ţi arăt
risipa de culori
din câmpul copilăriei înaripate
cum îmi frânge albastrul fiinţei
ca un nor despicat de lumină?
Modelajul pământului
ia forma trupului
înfiorat de amintirea locului.
Icar al copilăriei mele
cu transparenţa conturului tău
ca o boare suspendată
alburiul depărtării tale
nu moare...