Târziu am descoperit ca am un corp
Târziu am descoperit
că am un corp
un corp "însemnat"
cu umbre, obosit.
Târziu am descoperit
că am un corp:
"ambalaj pentru suflet",
desenat
(El mă su-portă
ma susţine, ma îndreaptă)
Târziu am descoperit
că am un corp
înfăşurat in vise,
un corp înfrunzit
corp colorat în nuanţele vieţii
In penumbra nopţii
târziu mi-am regăsit corpul
bătut de vânturi de ploi
tăvălit prin noroi
corpul tăcut
nedormit.