De nu mi-ar strivi visele
orele nopţii căzute
la marginea zilei...
Du-mă lună la culcare
du-mă.
Oglindeşti de-atâta vreme
somnul veghind...
Te-au obosit
marginile permanenţei
veşnicind.
Pentru fiecare întuneric
ai un zâmbet de ziuă.
Du-mă lună la culcare
du-mă...
Stelele picură tot mai des în ape
ca un efemer mozaic bizantin.
Visul înaripat
zboară de la împărat
la împărat.