A sosit corespondența
în decorul scenografic
din fața ușii cu gratii,
atelier de artist închis
cu zăbrele de umbre târzii.

Imaginez
fantome de lilieci
purtând în ciocuri amare
plicuri devastatoare
despre timpul unui artist.
Uimit,
citind rând cu rând
în oglinda piezișă
tăieturile subțiri
de pe frunte, sângeroase,
urmele de plâns pe obraz,
vene subțiri, transparente,
tremură gândul
că va fi condamnat
în-scris la singurătate
anonimat, prea mult nesomn
și vis interzis
semnat.

Artistul se-ntunecă
devreme, apus
cu răvașul adus de timp
între gheare de lilieci
în în palme brăzdate,
deschis
Monologhează blând,
șoptit a mirare, aplecat
temător întrebându-se:
-de la cine oare, de ce
scrisoarea arsă de timp
întunecă fața, orbindu-l
cu foc și pară,
cu cerneală violet,
cu grele cuvinte
ghiulele pe piept,
apăsat pe nedrept ?

Artistul îndură prescris
incizia pe inimă, crestată.
Cu pana ascuțită ca un cui,
înțeapă timpul vâscos
amestecat din cenușă și foc.
Stinsă, durerea transpare
în chip de Pasăre Phoenix
înalt renăscând
liliecii, zburând mai jos
sub pamânt, ei, poartă
corespondența din cenușa de vis
între două lumi de artist
uitat în manuscris.

14 noiembrie, 2014, orele 23, Timișoara