Am stat o veșnicie
pe o bancă de lemn
în Piața Traian-împăratul
cu fața spre clopotul lui Ștefan
cu spatele în umbra
copacului cosmic.

Răcoroasă cupola
fosforescentă, ocrotitoare,
cu frunze cerate
în șir spiralat,
răsfrânge
umbra ovoidală.

Nervuri înțesate
în epiderma clorofilică
subscriu bio-grafic
ordinea ca haos
interior întredeschis
în al lumii iluzorii treceri
pe punți de mătase
moi.

Mă pierd laconic,
ca o carte uitată pe bancă
adormind în poveste:
tristă strămutare
pe tabla de șah,
regina detronată, refugiată
în atelierul plein-air
din Piața Traian
veșnicind un sfert de veac
infinitul aproape
copacul, banca albă
vegheată de El, Cerul, Viața
Arta nu moare.

Duminică, 27 iulie 2014, orele 13, Timișoara