Lângă mănăstire
un zid înalt
văruit în alb,
sprijinit de timp
ocrotește vecia.
Transpare până la cer,
pe boltă ca într-un film
răsfrântă, Judecata de apoi
invocând iertarea.

Ferestrele subțiate
tăiate în zid
ca o pânză de Fontana
adâncită în timp
străfulgeră ochiul
privirea-lumină
în dimensiunea trei
respirând adânc
nemurirea.

5 octombrie 2014, orele 21, Timișoara