Dincolo, la capătul firului, fără mirare în lumea academică bărbatul-robot cu mapă, "statul de funcţiuni" şi "plata cu ora" striveşte telefonul portabil. Voce tremurată, "nu-te-mai-su-port", maestro, atentat Evei, mărul discordiei rostogolit spre uşa cabinetelor universitare. Când cei ce pleacă şi vin în acelaşi timp nasc eroarea zilei, amurgul impietrit umplând paharul mâniei de a exista ca artist printre cei cu norma "plata cu ora". Nordico, înfrigurato, nu ne bloca urcuşul pe treptele înalte ce duc la Podul spre artă fragil înclinat, ca turnul din Pisa. Suntem tari, în cuie bătuţi pe veci in "state de funcţiuni" post-revoluţionare mustind a viaţă tihnită, dormind. Orice iluzie de a fi artist alunecă pe mormanul de cărţi întoarse de timp pentru doctorate forţate în arte vizuale "magna cum laude" in corpore, toamna. Şi totuşi magister-ul mi-a luat "licenţa" mi-a tăiat cursul, mi-a strivit glasul, timp preţios sufocat în mapa neagră cu "state de funcţiuni" şi verbe la infinitiv: a da, a lua, a tăia prin puterea de "a fi" şi frica de "a nu fi". Cei ce pleacă şi vin în acelaşi timp nasc eroarea, funestul, viclenia cu otrava amară, perfidă a gândirii în dublu hidoşind adevărul, viaţa. Măşti palide, piele pietrificată pe os protejată de ochelari antisociali, negri, cenuşii veşnic robotizaţi cu mersul sacadat printre statuile albe imaculate străini, reci ca sloiul de gheaţă fragmentaţi în cioburile oglinzilor sparte, deformaţi.