Alburie sclipirea lunii, măreaţă, deschide universul mereu aceeaşi neîntreruptă cale spre minunile artei de a pre-simţi orice durere-vindecare tristă, vagă, laconică viaţă vieţuită de sine visând. Mereu suntem aceleaşi conglomerate, mişcãtoare sub luna cu halou, departe respirând viaţa vieţuită de sine visând fără lumină. Pictor rătăcit în Grădina Edenului, nevăzut, sub luna cu halou, departe respirând viaţa vieţuită de sine