Sângele învolburează apusul, prea dură fiind intru totul frumuseţea de "a fi" povară de tine lovită trăind rostul, frumuseţii de a nu mai fi. Sunt uneori ceea ce sunteţi grăbiţi peste trupul meu păşind "agale" spune poetul, când geamătul închide fereastra luminii, orbind. Sunt ceea ce sunteti voi, diafani, tânguitori, trişti în uni-forma vieţii pictând. săgeata otrăvită împlântată în inima obosită de atâta fericire lumească cu voi impreună murind. Sunt încă dimineaţa florilor, o clipă visând că exist dincolo de naştere înainte de vreme plângând peste cuvinte peste iubire înnoptând frumuseţea vieţuirii arzând.