De ce-ar fi toamna ruginie? și nu ar fi catifelată, lucioasă clară în nuanțele maronii ale pământului bogat, ocru, sienă arsă, transprentă, învăluitoare ca o perdea diafană și rară galbenă-i toamna ca o lumină–n vânt. Rugina aspră atacă fierul metalul dur neprețuit, rece și nu frunza gingașă cerată densă roșie de iederă ca sângele vie, încolăcită tulpina ca șarpele lui Laocoon clorofila țâșnind printre crengi. De ce-ar fi toamna ruginie? și nu ar fi de ceară colorată alunecoasă, plină de rod, miresmată ca niciodată suculentă, vinul cel bun, toamna revărsată în matca adâncă. De ce-ar fi toamna ruginie? și nu ar fi rumenită ca pâinea în cuptor, făina măcinată caldă pulbere, toamna frunzele legănate în vânt nu mor prin cădere, găsesc contur și forme desen pe covorul cel moale. Foc și fum, curățenie toamna până la cer flacăra pământului matern înăuntru odihnește, mocnind atât de adâncă-i valea să cobor de pe munte strigând amețitor toamna-i de dor. Concertez, cânt veselă-n vânt multicolor cu perna de frunze filigranate, în zbor în „durata impură” să mor. De ce-ar fi toamna ruginie? și nu ar fi tactilă, mângâiată stropită de culoare-pictură de Pollock, gomflată de roade rostogolind bogăția suculentă de timp sănătos, anotimp curajos către iarnă pornind spre sfârșit aurie , decolorată toamna seducătoare, încoronată regina a noua din an tronând.