Adapă-ţi monştrii la oceanul ochiului tău otrăvit stepianule. Geme poiana de flori sub greutatea trupului tău plumbuit. Măcar că eşti mic te-a părăsit inima într-un moment de hidoasă uitare. Ai rămas gol. Inima ţi-a şoptit de la mal necuratule ai rămas sec. Florile şi-au pierdut culoarea pură s-au închis. La urâţenia ce ţi-a rămas nu pot să mai spun decât O, ce frumos mai erai...