Stropesc umbra arsă cu lacrimi în timp secetoas la marginea copilăriei cristaline rostogolesc bulgării amintirilor ca spargerea porţelanului în prea multă lumină. Tinereţe topită la ţărm pustiu ca o plângere de izvor părăsit unde eşti să-ţi arăt risipa de culori din câmpul copilăriei înaripate cum îmi frânge albastrul fiinţei ca un nor despicat de lumină? Modelajul pământului ia forma trupului înfiorat de amintirea locului. Icar al copilăriei mele cu transparenţa conturului tău ca o boare suspendată alburiul depărtării tale nu moare...