lui Daniil Sihastru Sub ploaie torențială cu stropi grei alunecând pe stânca ridată, sub ploaie șoptită, deasă, măruntă, ca iarba de umbrăaleasă, sub soare dilatat de apus toamna scheletică, rară șuieră-n vânt. Iarna condensată într-un imens ghețar, subjugată de frig statornicește locul, timp-anotimp pietrificat sculptat în alb legămât și mormânt. În adâncimea pădurii necunoscută rătăcitoare cale departe de lume sihastrul serafic viețuia blând, aspru printre stânci lespedea de piatră încălzind trupul firav, transparent ca firul unui izvor curat pictat pe zid așezat.