De nu mi-ar strivi visele orele nopţii căzute la marginea zilei... Du-mă lună la culcare du-mă. Oglindeşti de-atâta vreme somnul veghind... Te-au obosit marginile permanenţei veşnicind. Pentru fiecare întuneric ai un zâmbet de ziuă. Du-mă lună la culcare du-mă... Stelele picură tot mai des în ape ca un efemer mozaic bizantin. Visul înaripat zboară de la împărat la împărat.